Stateam eu si ma gandeam... (in lipsa a ceva mai util de facut) - desi nu stiu ce poate sa fie mai util decat ganditul - poate punerea in practica a ganditului? - mi se face dor, primavara, de copilarie.
De rochitele mele colorate.
De curtea mea plina de oameni veseli.
De rochitele mele colorate.
De curtea mea plina de oameni veseli.
De sacosele pline cu verdeata.
De mine.
De cum ma jucam eu prin gard cu // copiii vecinului
De mirosul gardului ruginit.
De mirosul de pamant de pe maini.
De cainii mei.
De fapt, barbatii nu seamana cu niste porci. Seamana cu niste caini. Cu ochii aia mari si stralucitori, si cu blanita moale, pufoasa; si cu labutele roz, eventual. (oh, nu fac aluzie la absolut nimic.) Iar cand te plimbi cu ei si apare ditamai javra latratoare, imediat se ascund in spatele tau. Niciodata nu te asculta cand ii certi. Si nici nu ar avea cum, pentru ca nu inteleg pentru ce ii certi. Niciodata nu pricep chestia cu "locul tau, du-te la locul tau". Intotdeauna se freaca de picioarele tale si fac moaca aia tampa.
Si nu ai cum sa nu ii iubesti.
Vorba unei prietene, cica ii spune cineva "Te iubesc", la care ea "Ce, ti-e foame?".
___________________________________________________
De vazut neaaparat: Inima de caine, la TNB, cu Marius Manole. In opinia mea, excelenta piesa. Fara legatura cu ce am scris, dar excelenta.
Nu stiu daca s-a terminat stagiunea, dar in orice caz, daca s-a terminat, imi pare rau pentru voi.
PS: Multumesc, Lele, pentru invitatia foarte frumoasa de a scrie cu tine.
PPS: SUNT PRAF DE RACITA
